c

Etichete

religie (1)

vineri, 28 mai 2010

DRAGOSTEA DE RANG, FAIMĂ ȘI PUTERE

DRAGOSTEA DE RANG, FAIMĂ ȘI PUTERE

Dorința de a avea avere și a ocupa un rang înalt sunt componentele de bază ale dragostei pentru această lume (dunia). Există însă diferențe între avuție și putere. Dragostea de putere este mai gravă și mai periculoasă, ea înseamnă exploatarea celor din jur, pe când dragostea de avere se poate limita la a munci pentru a strânge averi, cu excepția situațiilor când se folosesc mijloace nepermise pentru a-ți înmulți averea. Averea presupune eforturi pentru a o acumula, înmulți și păstra, în timp ce puterea nu presupune atât de multe eforturi. Puterea conduce la avere, dar nu neapărat și invers. A iubi reputația înseamnă a iubi faima și poziția înaltă, un rang nobil și onorabil în inimile oamenilor, neînțelegând egalitatea dintre oameni, aceștia supunându-se ție de bunăvoie. Dacă inima ta este copleșită de dorința de a fi cunoscut, vei deveni preocupat de ideea de a te apropia mai mult de oameni decât de Allah. Vei dori , prin urmare, să posezi calități care să îi facă pe oameni să te slăvească, iar tu vei încerca să îți ascunzi defectele și slăbiciunile în fața lor, fără să încerci să le tratezi. Iubitorul de faimă deseori folosește mijloace nepermise pentru a-și atinge țelul, cel mai grav dintre aceste mijloace fiind acela de a te da drept un om cu frică de Allah, musulman practicant.
În acest fel omul comite păcatul ascuns al idolatriei ascunse, prosternându-se în fața Creatorului său cu gânduri de înșelăciune, și nu de adorare, sperând să câștige respectul oamenilor prin gestul făcut , și nu iubirea Lui Allah.
Orice persoană are nevoie de prieteni, însoțitori, sfătuitori, învățați, soție, copii.A fi plin de dorința de a câștiga o poziție înaltă în inimile celor apropiați este oarecum permisibil. Dacă, de asemenea, o persoană își dorește să ocupe o anumită poziție pentru a putea îndrepta anumite nedreptăți și pentru a înlătura diverse tipuri de opresiune, iarăși poate fi permis, dacă mijloacele folosite pentru a ocupa acea poziție sunt permise.
Pentru a te putea proteja de efectele distructive ale dorinței de putere și rang, trebuie să îți limitezi această dorință la un nivel permisibil, înainte de toate.
În al doilea rând trebuie să atingi aceste limite ale permisului prin mijloace legale. În al treilea rând, nu trebuie să mimezi calități pe care nu le ai, doar pentru a impresiona.
În al patrulea rând, nu trebuie să cauți să ocupi o anumită poziție încercând să te faci cunoscut prin actele de adorare.
În al cincilea rând, și ultimul, dragostea de putere să nu fie motivată de dorința de a acumula avere.

Allah spune : ”Această Casă de Veci o facem Noi pentru aceia care nu voiesc fală pe pământ, și nici stricăciune. Iar sfârșitul [bun] este acelora care au frică.” (Traducerea Sensurilor Coranului Cel Sfânt, 28:83)



În timpul domniei celui de-al doilea calif, Umar ibn Al Khattab, Allah să fie mulțumit de el, de câte ori sosea un grup de comercianți sau pelerini din Yemen, acesta (Umar) obișnuia să îi întrebe despre un om pe nume Uways. Într-o zi l-a întâlnit în sfârșit pe Uwas. Umar l-a întrebat: ”Ești tu Uways al-Qarani?” Acesta a răspuns:”Da, Conducător al dreptcredincioșilor!” Umar l-a întrebat:”Ai fost tu bolnav de lepră, și vindecându-te, ți-a rămas un singur loc de mărimea unui dirham?” ”Da.”,a răspuns omul. Umar l-a mai întrebat: ”Ai tu o mamă pe care o tratezi cu cea mai mare grijă și îndurare?” ,”Da.”, a răspuns omul. Atunci Umar a spus către el : ”Roagă-te la Allah pentru iertarea mea.” Omul rămânând surprins, a spus: ”Îmi ceri să mă rog pentru tine, oh, Conducător al dreptcredincioșilor? Eu sunt cel care ar trebui să te rog să ceri îndurare pentru mine. ” Însă Umar a continuat să repete cererea către el. Atunci Uways și-a ridicat mâinile și a rostit: ”Allah să te ierte, oh, Conducător al dreptcredincioșilor.” Iar Umar a repetat după el: ”Amin.” Uways l-a întrebat pe Umar care este taina din spatele acestui șir de întrebări, iar acesta i-a spus că Profetul, pacea și binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa, odată i-a spus: ” Un om pe nume Uways al-Qarani va veni la tine împreună cu oamenii din Yemen. El va fi fost bolnav de lepră și se va fi vindecat , afară de un loc de mărimea unui dirham, și va fi având o mamă căreia îi este devotat. Dacă vei avea ocazia să îl rogi să ceară pentru tine îndurare, nu o scăpa.” Apoi Umar l-a întrebat încotro se îndreaptă de acum și Uways i-a răspuns: ”Siria. ” Umar i-a spus : ” Să scriu o scrisoare pentru tine guvernatorului, să îți ofere poziția pe care o meriți?” Uways a răspuns : „Oh, nu, Conducător al Dreptcredincioșilor, prefer să fiu un necunoscut printre oameni.”
S-a ridicat și nimeni nu l-a mai văzut de atunci.


Acesta este exemplul pe care noi toți ar trebui să îl urmăm, să fim dintre cei știuți de Allah, și necunoscuți printre supușii Săi (oamenii).