Profetul, pacea și binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa, a spus : ”Păziți-vă de invidie. Invidia devorează faptele bune precum focul devorează vreascurile.”
Invidia poate lua diverse forme:
-îți dorești ca o persoană ce se bucură de o binecuvântare de la Allah să o piardă;
-îți dorești să ai parte de aceeași binecuvântare , iar persoana respectivă să o piardă;
-îți dorești să ai parte de aceeași binecuvântare, iar dacă nu poți avea parte, acea persoană să o piardă;
-îți dorești aceeași binecuvântare, fără să îți dorești ca persoana respectivă să o piardă.
Această ultimă form
ă de invidie este permisă atata timp cât binecuvântarea de care vrei să ai parte o poți obține pe căi permise (halal). Numeroase exemple despre invidie găsim în Quran, cum ar fi povestea profetului Yusuf, pacea asupra sa, care era invidiat de proprii frați datorită dragostei pe care tatăl i-o purta acestuia. Invidia i-a condus până la dorința de a-și omorî proriul frate, aruncându-l într-o fântână și spunându-i tatălui ca a fost mâncat de lupi.Cât despre invidia ce face referire la situații legate de religie, aceasta este permisă în limitele descrise de Profet, pacea și binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa, : ”Invidia este permisă doar în două situații: un om căruia Allah i-a dăruit avere cheltuie din ea pe calea Sa; și un om căruia Allah i-a dat înțelepciune, învățătură și pe care o folosește învățându-i și pe alții.” (Riyad As Salihin, nr. 1569)
Să luăm un exemplu care să puncteze prima situație. Să presupunem că vezi un om foarte bogat care cheltuiește pe Calea Lui Allah. Tu te rogi pentru el și îi ceri Lui Allah să îl binecuvânteze și să îi dăruiască chiar și mai multă avere. (știind că face milostenie din ea). De asemenea îi ceri Lui Allah să te binecuvânteze cu o avere egală pentru a fi și tu capabil să poți da milostenie, să ajuți sărmani și nevoiași și să cheltui pentru dawah (chemarea la Islam , răspândirea mesajului Lui Allah). Dacă Allah nu îți dăruiește ceea ce ai cerut, El îți va da o răsplată egală celui bogat, pentru că oamenii sunt judecați în funcție de intențiile lor.
Ibn Sirin, un binecunoscut învățat, a spus : ” Nu am invidiat niciodată pe nimeni pentru o binecuvântare în această lume. Dacă această persoană va merge în Paradis, de ce ar trebui să o invidiez pentru această viață atât de trivială și neînsemnată, în comparație cu Paradisul? Și dacă va merge în Iad , de ce să îl invidiez în această viață, când doar pedeapsă îl așteaptă după ea? Ar trebui mai degrabă să îmi pară rău pentru el. Deci în oricare dintre cazuri invidia este fără sens. În nici un caz invidia nu este înțelepciune.”
Anas ibn Malik a relatat: ” Ședeam alături de Profet, pacea și binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa, când acesta a spus : <”Veți vedea acum un om care va intra în Paradis>; și am văzut un om dintre ansari. Următoarea zi Profetul, pacea și binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa, ne-a spus același lucru și am văzut același om. Abdullah ibn al 'As a vrut să afle ce acte de adorare în plus face acest om ca să merite Paradisul. L-a urmărit până acasă și l-a rugat să îl adăpostească pentru trei nopți. A fost primit cu generozitate și astfel Abdullah a început să urmărească comportamentul omului. A văzut că nu făcea nimic în plus față de normal, nu se ruga sau nu postea mai mult, singura excepție era că se trezea întotdeauna cu numele Lui Allah pe buze, aducând slavă. Abdullah , forțat de împrejurări, i-a spus omului motivul pentru care a cerut adăpost în casa sa, și acesta i-a spus: ” Nu fac nimic mai mult decât ceea ce ai văzut că fac, dar jur pe Allah că nu am înșelat sau invidiat vreodată un musulman pentru nimic (pentru nici un dar primit de la Allah). Când a auzit acestea, Abdullah a spus : ” Aceasta este o calitate (faptă) care celor mai multora dintre noi ne lipsește și care te-a făcut pe tine dintre oamenii Paradisului. ”
